De ce sa nu iti minti copiii

Atunci cand ai copii mici probabil cel mai inspaimantator lucru este ca nu vei fi un parinte bun, ca nu ii vei oferi micutului tau o educatie pe masura si ca nu vei putea sa te ridici la asteptarile sale. Totusi exista mici trucuri prin care iti poti intari relatia cu micutul tau si pui bazele unei prietenii de lunga durata si solida, in care nimeni si nimic nu va mai putea interveni. Desigur aici trebuie sa muncesti mult si sa vrei sa faci compromisuri. Avem tendinta sa credem ca micutii nostri copii trebuie ocrotiti, trebuie sa li se traseze anumite ordine, sarcini, sa traiasca dupa reguli. Dar se pare ca acestea nu dau cele mai bune roade in cele din urma, iar noi ne putem afla in ipostaza nedorit de a avea o viata amara si un copil peste masura de rasfatat.

Ce trebuie sa faci inainte de toate? Incearca sa iti tratezi copilul cu respect. Cel mai important lucru din relatia voastra este sa nu minti, mai ales sa nu il minti niciodata. Indiferent in ce consta acea minciuna, trebuie sa o refuzi pentru ca la randul tau nu vei dori sa fii mintit. Nu uita, copilul tau invata de la tine, el este oglinda ta sau imaginea personalitaii tale. Daca vrei ca el sa fie un copil bun, atunci tu trebuie sa fii o persoana buna, un om pe masura, care merita respect si care se poarta ca atare.
Nu trebuie sa iti minti copilul nici macar cu o chestie marunta. Daca ai plecat pana la magazin si i-ai promis ca ii aduci o bomboana atunci nu uita sa i-o duci. Daca i-ai promis ca il scoti in weekend in parc, atunci nu ezita sa faci acest lucru, oricat de incarcat ai avea programul. Nu uita, copilul se va forma exact cum il indrumi tu.
Foarte multi parinti sunt de parere ca micutul trebuie sa faca mereu ceea ce i se spune, insa isi dau seama la un moment ca au de-a face cu un copil frustrat, agitat si peste masura de capricios. Acest lucru se datoreaza faptului ca nu i se acorda atentia necesara si nici macar cea cuvenita. Copiii tanjesc dupa atentia noastra, dupa micile gesturi de apreciere si de recunostinta, dupa micile dovezi de iubire cat si de mandrie.

Trebuie sa ii arati mereu copilului tau ca esti mandru de el, ca ai incredere in ceea ce face, sa il motivezi sa aiba si el la randul sau incredere in propria persoana ca sa isi poata dezvolta creativitatea. Foarte multi copii cu varste intre 2 si 5 ani sunt foarte capriciosi. De pilda nu vor sa stea la imbracat atunci cand ii scoti afara. Ce ar trebui sa faci? Incearca sa vezi ce anume nu ii convine. Poate pur si simplu nu ii plac hainele pe care i le-ai pregatit si reactioneaza astfel deoarece nu se simte in largul lui, poate tipa, fuge si iti da impresia ca nu vrea afara, insa de fapt el are o probleme mai adanca. Incearca sa comunici cu el prieteneste si sa ii arati ca iti pasa.

Relatia parinte – copil se formeaza avand la baza iubirea, respectul si aprecierea. Fara acestea nu vei reusi sa te apropii de el. Nu uita insa nici sa aplici o pedeapsa sau o sanctiune atunci cand greseste. Orice om trebuie sa fie responsabil pe gresesile si faptele sale, iar un copil trebuie invatat de mic asta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu