De obicei copiii ii obosesc foarte repede pe adulti cu energia pe care o manifesta. Parintii se vad nevoiti sa recunoasca faptul ca este greu sa tii pasul cu initiativele manifestate de copil, de aceea multi prefera sa impuna restrictii. Impunerea de reguli si de restrictii este un fapt laudabil, insa, atunci cand se exagereaza si restrictia devine o prioritate in elaborarea strategiilor educative, parintele risca sa ajunga incapabil de a vedea „copacii din cauza padurii".
De exemplu: “- Uite ce baiat cuminte am! El nu se joaca in curte cu ceilalti copii, nu se uita la T.V., nu asculta muzica „de cartier", nu … “ Dar ce face????!!!
Desigur, orice demers educational are la baza cateva obiective clar conturate; chiar si cele mentionate mai sus, daca se formuleaza intr-un mod pertinent si nu se cade in extreme pot fi incununate de succes. Trebuie sa tinem cont insa de faptul ca scopul oricarui adult implicat in educarea unui copil este ca acesta sa ajunga la un echilibru dinamic intre interesele personale si cele ale societatii, intre ceea ce vrea el si ceea ce vrem de la el. Pentru a ne dori ceva de la copilul nostru este bine sa ne intrebam intai „Ce am facut pentru el".
Suntem tentati sa tratam copilul ca fiind un bun ce ne apartine si asupra caruia avem toate drepturile. Unii exagereaza in ilustrarea acestei idei: „Tu esti al meu! Trebuie sa faci tot ce spun eu!".
Din cauza ca ne consideram proprietarii de drept ai acestui „bun", uitam uneori ca este responsabilitatea noastra sa avem grija de el, pentru a nu se altera; uitam uneori ca, pentru a avea profit, trebuie facute investitii; uneori ne inselam crezand ca investitia se rezuma doar la imbracaminte, hrana, jucarii si un acoperis deasupra capului; uneori uitam ca, poate mai mult decat orice, ceea ce ii trebuie copilului nostru este securitate afectiva si educatie corespunzatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu