Despre iubire si sfintenie absurda

Este doar bine cunoscut ca in toate societatile foarte prospere viata erotica devine, cum zic moralistii, usuratica: adevaratul Amor se pierde si este inlocuit cu frivola galanterie. Fara formula moralistica, fenomenul acesta inseamna numai ca, in asemenea epoce, se slabesc pana la anulare anume norme de constrangere sociala, si viata sexuala apare in forma ei originara. Fiecare are atunci o duzina de iubite sau iubiti, simultan - o suma de duzini, succesiv.

Legarea de un singur individ este un efect de constrangere exterioara, economica si morala. Iar alegerea fatala dictata de geniul Speciei, perechea unica, ursita de natura sa procreeze un anume individ, e numai o copilarie teleologica a lui Schopenhauer, care astazi nu mai poate impresiona, cred, decat doar pe niste literati agiamii. Lasata in voia ei, si la adapostul unei prosperitati, prin urmare a unei libertati tot mai mari, dragostea sexuala se va face asemenea celorlalte satisfactii pur estetice. si "iubitul" se va turbura tot asa de putin ca "iubita" este acum cu altul, intocmai cum era adineauri cu dansul, cat de putin ne turbura pe noi astazi daca ne gandim ca altul asculta simfonia, priveste tabloul, ceteste cartea pe care o ceteam noi ieri; ori mai general: ca si altul ceteste, priveste, asculta, si se bucura, prin urmare, in felul sau, de acelasi obiect de arta ca si mine. Dintr-un antic si rau obicei de a da prioritate masculinului, am inceput fraza de mai sus cu "iubitul"; cititorul modern va intelege ca nu-mi da prin gand sa revendic pentru unul din sexe vreun privilegiu de initiativa, nici sa inchid pe celalalt in pasivitate absurda. Reciprocitatea in asemenea stare de lucruri va fi naturala si de la sine inteleasa. Este totusi posibila pentru omul modern indragostire cu termen lung, exclusiv localizata asupra unei fiinte. Aceasta se intampla, desigur, tipilor cu o viata interna excesiva, a caror inteligenta si fantezie de neobisnuita intensitate pot scoate din obiectul dragostei lor o profunziune de impresii care nu se pot seca decat intr-o existenta intreaga. Dar aceste nu sunt cazuri normale. La astfel de anomalii se gandeste La Rochefoucauld cand zice ca "adevarata dragoste" e ca strigoii: toti vorbesc de dansa, dar prea putini au cunoscut-o. si ne explica aceasta asemuire cu observatia stralucita ca cei mai multi nu s-ar "indragosti" daca n-ar auzi vorbindu-se de dragoste. Perspicacitatii miraculoase a acestui om nu i-a scapat nici aceasta maimutarie, cea mai desantata si mai neprevazuta din cate produce constrangerea si deformarea sociala.

Trubadurii ziceau femeii iubite: stapana; si invatatii au gasit toata terminologia ierarhiei feodale transpusa in lirica provensala. "Stapana" trubadurilor a trecut la poetii italieni din secolul al XIII-lea, si aici a fost, sub influenta teologiei mistice, inaltata la gradul de inger - Angel che par dal ciel venuta. Mai pe urma, prin reinnoirea platonismului la inceputul Renasterii, a ajuns "ingerul" cu totul transcendental: si sublimizarea "Stapanei" a mers asa de vertiginos, incat Ercole Strozzi, de exemplu, isi apostrofeaza dama - tocmai pe ilustra Lucrezia Borgia! - cu atributul superb: "Cauza cauzelor".

Omul, desperat probabil de epitetele confratilor, a vrut sa le puna varf la toate dintr-o lovitura, si a ridicat, cum vedeti, pe adorata pana aproape de anulare. Dar platonismul literar a fost atunci o moda de scurta durata. "ingerul" insa a avut viata foarte lunga si, destul de degradat (cum de obicei se intampla cu astfel de plazmuiri literare), si-a ispravit cariera la mahala - Angel radios!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu